Austria își va apăra interesele dacă noile sancțiuni împotriva Rusiei vor fi aplicate față de UE

Austria își va apăra interesele dacă noile sancțiuni împotriva Rusiei vor fi aplicate față de UE
Austria își va apăra interesele dacă noile sancțiuni împotriva Rusiei vor fi aplicate față de UE

Austria este pregătită să-și apere interesele în cazul în care Statele Unite ale Americii vor aplica noile sancțiuni împotriva Rusiei față de companiile europene, a declarat Ministerul austriac pentru relații cu Europa, integrare și relații externe.

„Noi, în conformitate cu poziția Comisiei Europene, suntem pregătiți să acționăm pentru a ne apăra interesele naționale și europane”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției austriece Thomas Schnöll care a comentat situația creată în legătură cu noile sancțiuni ale Statelor Unite împotriva Rusiei.

Ministerul german de Externe a declarat de asemenea că Germania nu va accepta aplicarea sancțiunilor Statelor Unite împotriva companiilor europene (care au proiecte comune cu Rusia în domeniul energetic – N.R.).

Pe data de 27 iulie în Statele Unite a fost aprobat noul proiect de lege privind înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei, Iranului și Coreei de Nord.

Sursa: RT 

Rusul este un proiect independent menit să lupte cu propaganda și știrile false despre Rusia din mass-media română. Dacă susți acest proiect, te rugăm să dai click pe una dintre reclamele de pe acest site sau să donezi orice sumă accesând butonul de mai jos.

Comentarii