NATO se teme de exercițiile militare rusești din Belarus

NATO se teme de exercițiile militare rusești din Belarus
NATO se teme de exercițiile militare rusești din Belarus

Comandantul forțelor armate americane în Europa a declarat că țările NATO din estul Europei se tem de exercițiile militare ruso-bieloruse Zapad-2017. După părerea acestora, armamentul lăsat acolo poate fi folosit peste graniță.

Generalul-locotenent Ben Hodges, comandantul forțelor armate americane în Europa a declarat într-un interviu pentru agenția de presă Reuters că reprezentanții NATO au de gând să urmărească atent exercițiile militare ruso-bieloruse Zapad-2017.

„Ne temem că poate fi vorba despre un „cal troian”. În Rusia spun că este vorba doar despre exerciții, iar forțele vor fi apoi dislocate în altă direcție”, a declarat Hodges.

Generalul american a subliniat faptul că aceste temeri le au țările din estul Europei și Ucraina (țară care nu este membru NATO – N.R.). Conform acestora, Rusia poate lăsa în Belarus armament pentru alte operațiuni.

Conform spuselor comandantului american, nu există niciun fel de dovezi care ne-ar putea arăta că Rusia are astfel de planuri. Însă, conform lui Hodges, deschiderea Moscovei în ceea ce privește „joaca de-a războiul” a ajutat țările Europei de Est să creadă contrariul.

Hodges a subliniat că SUA și aliații săi mereu specifică câte persoane iau parte la exerciții. În conformitate cu documentele internaționale nu trebuie depășite 13 mii de persoane. Însă, în Europa de Est sunt de părere că la exercițiile militare Zapad 2017 pot lua parte 100 de mii de persoane.

Generalul american a declarat că nu se vor lua măsuri de siguranță în legătură cu exercițiile militare din Belarus. Este vorba doar de trimiterea unui desant suplimentar format din 120 de persoane în țările baltice pentru „mici exerciții.”

Exercițiile militare Zapad-2017 se vor desfășura de pe 14 pe 20 septembrie. Autoritățiile de la Moscova și Minsk afirmă faptul că la exercițiile militare vor lua parte 6 mii de soldați.

Nota redactorului: Exercițiile militare Zapad-2017 vor avea loc după ce NATO a desfășurat exerciții militare în Letonia și Estonia, la doar 200 de km de granița cu Rusia. De asemenea, în Ungaria, Bulgaria și România s-au desfășurat exercițiile militare „Saber Guardian”.

Sursa: RBC

Rusul este un proiect independent menit să lupte cu propaganda și știrile false despre Rusia din mass-media română. Dacă susți acest proiect, te rugăm să dai click pe una dintre reclamele de pe acest site sau să donezi orice sumă accesând butonul de mai jos.

Comentarii