General NATO: Ne confruntăm cu o modernizare colosală a armatei ruse

modernizarea armatei ruse
modernizarea armatei ruse

Șeful comisiei militare a NATO, generalul Petr Pavel a declarat că Rusia își mărește potențialul militar, pe care alianța trebuie să-l contracareze din toate direcțiile. Conform spuselor sale, „oamenii în uniformă” definesc amenințările bazându-se pe două elemente: potențial și intenții.

„Dacă trebuie să vorbim despre potențial, atunci nu există niciun dubiu că Rusia își modernizează posibilitățile, atât pe cele tradiționale, cât și pe cele atomice. Dacă trebuie să vorbim despre exerciții, nu există dubii în privința posibilităților Rusiei de a desfășura militari pe distanțe mari și de a-i folosi departe de teritoriul țării. Dacă trebuie să vorbim despre intenții, atunci nu putem spune clar dacă Rusia are intenții agresive împotriva NATO”, a declarat Pavel pentru publicația Politico.

 

Membrul Consiliului Public de pe lânga Ministerul rus al Apărării, expertul Igor Korotcenko a declarat că afirmațiile reprezentanțiilor NATO cu privire la îngrijorările amenințării ruse pe fundalul extinderii alianței au un caracter politic. Acesta a mai adăugat că NATO seamănă cu o tumoare canceroasă care atrage din ce în ce mai multe țări și a reamintit că în țările baltice și în Polonia se află baze NATO „cu o infrastructură pentru desfășurarea unui război real”.

„Grupa de soldați ruși din vestul țării are un caracter defensiv. Astfel de afirmații au scopul de a demoniza țara noastră în ajunul exercițiilor ruso-beloruse. Aceste exerciții nu amenință pe nimeni. În schimb, la exercițiile NATO care au loc în fiecare an în regiunea baltică se repetă cucerirea și ocuparea regiunii Kaliningrad, blocarea și distrugerea flotei ruse de la Marea Baltică, ba chiar se testează variante ale unor atacuri nucleare asupra teritoriului Rusiei cu ajutorul armelor nucleare americane care se înmagazinează în Europa.”, a subliniat Korotcenko.

Acesta a adăugat că afirmațiile NATO cu privire la o agresiune a Rusiei în creștere nu sunt nimic altceva decât o propagandă rusofobă.

Sursa: RT

Rusul este un proiect independent menit să lupte cu propaganda și știrile false despre Rusia din mass-media română. Dacă susți acest proiect, te rugăm să dai click pe una dintre reclamele de pe acest site sau să donezi orice sumă accesând butonul de mai jos.

Comentarii