Rusia dă ștafeta Qatarului pentru viitorul Campionat Mondial

Președintele Rusiei Vladimir Putin, emirul Qatarului Tamim ben Hamad al Thani și președintele FIFA Gianni Infantino au luat parte duminică la ceremonia simbolică de transmitere a atribuțiilor de găzduire a Cupei Mondiale 2022 din Qatar.

Șefii celor două țări și președintele FIFA s-au întâlnit în Sala Stemei a Kremlinului. În calitate de simbol al ștafetei, președintele rus a dăruit gazdei următorului Mondial mingea alb-roșie cu simbolica Cupei Mondiale 2018.

Conform organizatorilor, exact cu această minge se va juca meciul final dintre Franța și Croația de pe stadionul Lujniki din Moscova. Meciul va începe duminică la ora 18:00.

În timpul ceremoniei, Vladimir Putin s-a declarat mândru de organizarea Campionatului Mondial din Rusia și și-a exprimat convingerea că și Qatarul îl va organiza în 2022 la un nivel la fel de înalt.

„Campionatul Mondial se termină. Ne mândrim cu ceea ce am reușit să facem pentru iubitorii acestui extraordinar sport”, a declarat președintele rus.

Putin a recunoscut că Rusia a fost foarte încântată de contactul cu lumea fotbalului și cu suporterii care au venit în Rusia din toată lumea. Președintele rus a mai dat asigurări că Moscova va „transmite experiența obținută în urma găzduirii Campionatului Mondial.”

„Vom face tot pentru fotbalul să își poată îndeplini extraordinara funcție umanistică: aceea de a uni oameni, de a uni țări și continente”, a subliniat președintele rus.

Acesta a mai adăugat că se așteaptă din partea naționalei Rusiei la succese și mai mari la Campionatul Mondial din 2022.

Sursa: TASS

Rusul este un proiect independent menit să lupte cu propaganda și știrile false despre Rusia din mass-media română. Dacă susți acest proiect, te rugăm să dai click pe una dintre reclamele de pe acest site sau să donezi orice sumă accesând butonul de mai jos.

Comentarii