Companiile americane cer reanalizarea sancțiunilor impuse Rusiei

sancțiuni impuse Rusiei
sancțiuni impuse Rusiei

O serie de companii americane sunt pentru modificarea proiectului de lege privind noile sancțiuni impuse de Statele Unite Rusiei, transmite postul de televiziune CNN citând o sursă din Congresul american.

În rândul celor care sunt pentru o asemenea inițiativă se numără giganții petrolieri și energetici BP, Exxon și General Electric, compania aerocosmică Boeing, conglomeratele bancare Citigroup, Mastercard și Visa, precum și companiile producătoare Ford, Dow Chemical, Procter & Gamble, International Paper, Caterpillar și Cummins.

După părerea oamenilor de afaceri, noile sancțiuni pot avea efecte neprevăzute care ar putea cauza daune mediului de afaceri. Cu toate acestea, oamenii de afaceri nu susțin anularea totală a proiectului de lege. Membrii asociațiilor de comerț și lobbiștii care reprezintă interesele mediului de afaceri american se întâlnesc în acest moment cu reprezentanți ai congresului pentru discutarea unor anumite modificări ale proiectului de lege.

În luna iunie, Senatul a aprobat proiectul de lege care presupune introducerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei și a Iranului. Proiectul de lege presupune scăderea perioadei maxime de finanțare a băncilor rusești aflate pe piață la 14 zile și a companiilor din sectorul petrolier la 30 de zile.

Mai mult decât atât, proiectul de lege presupune ca șeful statului să poată lua măsuri în privința companiilor care doresc să investească în construcția conductelor rusești mai mult de 5 milioane de dolari pe an sau un milion din prima tranșă, precum și să presteze servicii sau să ofere informații. În lege există un punct separat unde se specifică faptul că Statele Unite trebuie să se opună construirii conductei de gaze „North Stream – 2”.

În momentul de față proiectul de lege se votează în Camera Reprezentanților. Din cauza formalităților procedurale votul a fost mutat. În cazul în care proiectul va fi aprobat de către ambele camere ale Congresului, documentul va trebui semnat de președinte.

Autoritățiile ruse au declarat că dorința Statelor Unite de a introduce noi sancțiuni împotriva Rusiei pot duce la un nou apogeu al sancțiunilor. Aceste măsuri au atras nemulțumire în Uniunea Europeană. Cancelarul Austriei și Ministrul german de Externe au văzut în proiectul de lege o amenințare privind alimentarea cu energie a Europei. Împotriva noilor sancțiuni au luat poziție și reprezentanții unor mari companii europene de energie.

Sursa: RIA

Rusul este un proiect independent menit să lupte cu propaganda și știrile false despre Rusia din mass-media română. Dacă susți acest proiect, te rugăm să dai click pe una dintre reclamele de pe acest site sau să donezi orice sumă accesând butonul de mai jos.

Comentarii